Opriți Planeta – Versuri de Adrian Păunescu
Opriți planeta, vreau să cobor,
Nu mai suport această zbatere
De a trăi în clipe fără dor,
De-a-mi stârni sufletul în latere.
Opriți planeta, vreau să cobor,
Nu pot să mai îndur această criză,
De oameni fără zâmbet, fără zbor,
Ce anulează viața printr-o priză.
Opriți planeta, vreau să cobor,
Simt că-mi pierd toate simțirile,
Și de nu voi mai avea fior,
Voi dispărea în umbră, printre fire.
Opriți planeta, vreau să cobor,
Mi-e teamă de-a trăi în ignoranță,
De-a fi robotul fără ajutor,
Prizonier al propriei aroganțe.
Opriți planeta, vreau să cobor,
Într-o lume unde nu mai este pace,
Unde iubirea-i doar un zvon amor,
Și fiecare suflet tace.
Interpretarea și Semnificația Versurilor
Poezia “Opriți Planeta” de Adrian Păunescu este un strigăt de disperare și o reflecție profundă asupra stării actuale a lumii. Poemul exprimă frustrarea și neputința simțite de poet în fața unei lumi care pare să-și fi pierdut direcția și esența umană. Versurile reprezintă un simbol al suferinței interioare, al dorinței de evadare și al căutării unui sens mai profund în viață.
În prima strofă, cererea de a opri planeta și de a coborî simbolizează dorința de a scăpa de tumultul și superficialitatea vieții cotidiene. “Nu mai suport această zbatere/De a trăi în clipe fără dor” sugerează o existență lipsită de pasiune și scop, în care monotonia și rutina au înlocuit emoțiile autentice.
Strofa a doua aduce în prim-plan criza umanității, o lume “de oameni fără zâmbet, fără zbor”, unde tehnologia și conectivitatea aparentă nu au reușit să aducă fericirea sau împlinirea personală. “Ce anulează viața printr-o priză” poate fi interpretat ca o critică la adresa dependenței de tehnologie și a deconectării de la experiențele reale și autentice.
În strofă a treia, poetul vorbește despre pierderea simțurilor și a sensibilității, temându-se că fără “fior”, acea scânteie care ne animă, viața devine doar o existență ternă. “Voi dispărea în umbră, printre fire” este o ilustrare poetică a sentimentului de neînsemnătate și de pierdere a individualității în fața uniformizării sociale.
Strofa a patra pune accent pe ignoranță și aroganță, două trăsături negative ale societății moderne, care tind să transforme indivizii în “roboți fără ajutor”. Această imagine puternică subliniază alienarea și dezumanizarea cauzate de lipsa de empatie și de conexiune cu ceilalți.
În ultima strofă, poetul își exprimă dorința de a coborî dintr-o lume în care “nu mai este pace”, iar iubirea a devenit doar “un zvon amor”. Tăcerea sufletelor este metafora unei societăți indiferente și detașate, unde comunicarea veritabilă a fost înlocuită de superficialitate.
Adrian Păunescu, prin “Opriți Planeta”, ne invită să reflectăm asupra propriei existențe, să regăsim legăturile autentice cu semenii noștri și să căutăm echilibrul între tehnologie și umanitate. Poezia sa este o chemare la trezire și la reconectare cu valorile fundamentale care dau sens vieții, indiferent de tumultul și provocările lumii moderne.
