Ziua Vrajitoarelor
Versuri de Ziua Vrajitoarelor
Astăzi pădurea murmură încet,
Vântul șuieră pe sub cerul de-argint,
Vrajitoarele dansează-n secret,
În noaptea aceasta, când totul e lin.
Focuri aruncă umbre pe ziduri,
Vraja se țese din cuvinte și gest,
Sub clar de lună, se adună spirite,
În cerc de magie, se ține un fest.
Cântece în șoaptă, chemări la stele,
Secrete păstrate sub mantii de vis,
Forțele nopții, temute și grele,
În ziua aceasta, sunt toate deschise.
Zbor de mături peste albe castele,
Călătorii prin lumi fără nume,
Când ora e vie, și noaptea e grea,
Vrajitoarele cântă sub cer fără nume.
Din poțiuni cu aburi se ridică spirale,
Aromele dulci sau amare plutesc,
Fiecare incantație e un pas spre visare,
În noaptea aceasta, când cerul e deschis.
Bolta se umple cu stele și umbre,
Visele se împletesc în dansuri de vis,
Vrăjitoarele cântă, sub luna cea plină,
În ziua aceasta, când totul e deschis.
Analiza operei “Ziua Vrajitoarelor”
Ziua Vrajitoarelor este o poezie care captează esența unei nopți mistice, în care magia și misterul sunt la apogeu. Poezia începe prin a descrie o pădure liniștită, în care vântul șuieră blând și vrăjitoarele se pregătesc să danseze în secret. Această imagine evocă un sentiment de anticipație și mister, pregătind terenul pentru desfășurarea ritualurilor magice care urmează.
Focurile care aruncă umbre pe ziduri sugerează un cadru de poveste, unde magia prinde viață prin cuvinte și gesturi. Această atmosferă este accentuată de prezența spiritelor care se adună sub clar de lună, sugerând o comuniune între lumea văzută și cea nevăzută, o temă frecvent întâlnită în literatură când vine vorba de vrăjitoare și magie.
Cântecele în șoaptă și chemările la stele indică o legătură profundă cu forțele naturale și cosmice, evidențiind ideea că vrăjitoarele sunt ființe care se află într-o perpetuă căutare a cunoașterii și a uniunii cu universul. Noaptea, cu forțele ei grele și temute, devine un aliat, oferind o fereastră către lumi necunoscute și promisiuni de descoperiri.
Elementul de zbor, reprezentat prin mături care traversează albe castele, evocă libertatea și escapismul, simbolizând dorința de a evada din lumea materială și de a explora tărâmuri necunoscute. Aceasta reflectă un aspect esențial al mitologiei vrăjitorești, unde călătoriile astrale și descoperirea altor dimensiuni sunt teme recurente.
Poțiunile cu aburi și incantațiile sugerează un proces alchimic, în care transformarea și schimbarea sunt posibile prin cunoaștere și voință. În versurile acestei poezii, fiecare incantație este descrisă ca un pas către visare, subliniind puterea imaginației și a dorinței de a transcende limitele realității cotidiene.
Finalul poeziei, în care bolta se umple cu stele și umbre, iar visele se împletesc în dansuri de vis, subliniază caracterul oniric și transcendent al întregii zile de sărbătoare. Vrăjitoarele, cântând sub luna plină, devin întruchiparea unei forțe universale care depășește constrângerile timpului și spațiului, ilustrând ideea că magia este, în esență, o artă a posibilităților infinite.
Din această creație poetică reiese fascinația continuă a omenirii pentru necunoscut și dorința de a înțelege forțele care ne depășesc. Versurile sunt o invitație la explorare și la contemplare, la redescoperirea legăturii profunde dintre om și natură, dintre realitate și fantastic. Ziua Vrajitoarelor nu este doar o poezie despre magie, ci și despre călătoria interioară către profunzimile subconștientului și către tărâmurile unde limitele obișnuite se dizolvă în fața infinitului.
