Totul meu – versuri de Adrian Păunescu
Totul meu e să te am pe tine,
Cu pasiune și dor necuprins,
Să te pierd nu vreau, nici un pic de vreme,
Ești lumina-n care m-am aprins.
Totul meu e s-o păstrez pe dânsa,
Din noapte-n zori s-o întâmpin blând,
Cu zâmbetul care-nvinge ploaia,
În brațe-o port și-n suflet adânc.
Totul meu e s-o ascult cum cântă,
Susur lin, ca un râu de munte,
Vocea ei e balsam peste rană,
Un ecou ce-n inimă rămâne.
Totul meu e s-o privesc pe ea,
Cu privirea-mi ca un cer senin,
Din zori de zi, până seara vine,
Fiecare clipă s-o fac un vis divin.
Totul meu e să-i fiu eu aproape,
Un umăr cald când norii vin deasupra,
Să o cuprind ca pe un vis ce-mi scapă,
Și să-i dau iubirea fără măsură.
Analiza și Interpretarea Poeziei
Poezia “Totul meu” de Adrian Păunescu este o capodoperă lirică ce explorează natura profundă și complexă a iubirii. Păunescu, cunoscut pentru talentul său de a împleti emoții intense cu imagini poetice frapante, reușește să creeze un portret al iubirii care este atât intim, cât și universal. În contextul acestei poezii, iubirea devine o forță primară, esențială pentru existența personală a naratorului.
În prima strofă, poetul setează tonul pasiunii și al dăruirii totale. “Totul meu e să te am pe tine” sugerează o dedicare absolută, un devotament care transcende timpul și spațiul. Această idee este accentuată de imaginea “lumina-n care m-am aprins”, o metaforă a iubirii ca sursă de viață și inspirație.
A doua strofă continuă acest fir narativ, subliniind dorința de protecție și continuitate. Poetul își arată intenția de a păstra iubirea nealterată, de a o înfrunta cu blândețe și tandrețe. Imaginea zâmbetului care “învinge ploaia” este simbolică pentru puterea emoțiilor pozitive de a depăși obstacolele și greutățile.
În versurile următoare, atenția se mută către muzicalitatea iubirii. “Totul meu e s-o ascult cum cântă” captează ideea că iubirea este un acompaniament constant, o melodie care aduce alinare și bucurie. Vocea iubitei este descrisă ca un “balsam peste rană”, sugerând capacitatea ei de a vindeca și de a aduce pace interioară.
Privirea, un alt element central al poeziei, este explorată în strofa a patra. Prin imaginea “privirea-mi ca un cer senin”, poetul evocă un sentiment de calm și stabilitate, arătând cum simpla prezență a iubitei poate transforma fiecare clipă într-o experiență sublimă.
Ultima strofă închide cercul iubirii deschis la începutul poeziei, reafirmând dorința poetului de a fi alături de persoana iubită. “Să-i fiu eu aproape” sintetizează esența dragostei ca prezență și suport necondiționat. Această dedicație este completată de angajamentul de a oferi “iubirea fără măsură”, o promisiune de dăruire totală și necondiționată.
În concluzie, “Totul meu” de Adrian Păunescu este o explorare poetică a iubirii ca un element esențial și transformator al vieții. În doar câteva strofe, Păunescu reușește să surprindă complexitatea emoțiilor și importanța iubirii în definirea identității personale. Poetul ne amintește că dragostea, în unicitatea sa, este atât un refugiu cât și o sursă inepuizabilă de energie și inspirație, un adevăr universal ce își păstrează relevanța indiferent de epoca în care trăim.
