Rugă pentru părinți – Adrian Păunescu
Enigmatici și cuminți,
Terminându-și rostul lor,
Lângă noi se sting și mor,
Dragii noștri, dragi părinți.
Cheamă-i Doamne, înapoi,
Că și-așa au dus-o prost,
Și fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poți întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viața lor
Ale fiilor erori,
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinții care mor.
Ia priviți-i cum se duc,
Ia priviți-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac și parcă ning.
Plini de boli și suferinți
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiați-i pe părinți.
E pământul tot mai greu,
Despărțirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Dar de ce priviți așa,
Fata mea și fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc și eu.
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetița mea.
Analiza și semnificația operei “Rugă pentru părinți”
Adrian Păunescu, prin poezia “Rugă pentru părinți”, abordează o temă universală și profundă – relația cu părinții și inevitabilul trecerii timpului. Poemul este o rugăciune adresată divinității pentru a-i păstra pe părinți alături, a le încetini îmbătrânirea și a le oferi o viață mai bună. Titlul sugerează atât caracterul sacru, cât și sentimental al dorinței de a-i proteja și de a-i păstra veșnic alături pe cei care ne-au dat viață.
Poezia este caracterizată de un ton melancolic și afectuos, prin care autorul reușește să transmită emoții profunde de recunoștință și regret. Structurată în mai multe strofe, aceasta subliniază sentimentul de pierdere și dorința de a păstra vie amintirea părinților. Primul vers, “Enigmatici și cuminți”, sugerează o adâncă admirație și respect pentru părinți. Păunescu îi descrie ca fiind figuri enigmatice, a căror înțelepciune și cumințenie sunt demne de respect.
Tema trecerii timpului este evidențiată prin metaforele utilizate de poet, cum ar fi “lumânări în cuib de cuc” sau “parcă tac și parcă ning”, care evocă imaginea părinților ce se sting asemenea lumânărilor. Imaginea lumânării care se stinge simbolizează efemeritatea vieții, iar Păunescu apelează la divinitate pentru a-i oferi părinților o șansă la tinerețea eternă. Rugămintea adresată divinității de a-i întoarce în timp și de a-i face “mai tineri decât noi” este un strigăt disperat, dar plin de speranță, pentru un miracol imposibil.
Poezia “Rugă pentru părinți” este, de asemenea, o meditație asupra propriei mortalități. Strofa finală aduce o schimbare de perspectivă, în care poetul își conștientizează propria trecere și viitoarea despărțire de copiii săi. Acest moment de introspecție adaugă un strat suplimentar de profunzime și tristețe, subliniind inevitabilitatea ciclului vieții și a morții.
În esență, poezia lui Adrian Păunescu ne îndeamnă să ne prețuim părinții cât timp sunt încă alături de noi și să reflectăm asupra valorilor fundamentale ale vieții. Este un apel emoționant pentru recunoștință și iubire necondiționată, un omagiu adus celor care ne-au dat viață și care, într-un final, vor deveni amintiri prețioase. Opera sa rămâne o mărturie a sensibilității și înțelepciunii poetului, al cărui mesaj transcende generațiile și rămâne la fel de relevant și emoționant și în zilele noastre.
