La moara la Niculai – Versuri de George Coșbuc
La moara la Niculai,
Măi, măi, măi, măi,
Se întâlnește, câte doi,
Măi, măi, măi, măi,
Se întâlnește câte trei,
Măi, măi, măi, măi,
La moara la Niculai,
Măi, măi, măi, măi,
Curge apa, moara stă,
Măi, măi, măi, măi,
Curge apa, moara stă,
Măi, măi, măi, măi,
Moara stă și nu mai dă,
Măi, măi, măi, măi,
La moara la Niculai,
Măi, măi, măi, măi,
Toată lumea se adună,
Măi, măi, măi, măi,
Toată lumea se adună,
Măi, măi, măi, măi,
Zi de vară până-n seară,
Măi, măi, măi, măi,
La moara la Niculai.
Analiza și Interpretare
Una dintre poeziile de referință ale lui George Coșbuc, „La moara la Niculai”, este o operă literară care ilustrează atât talentul poetului în a surprinde momentele simple și pline de viață ale satului românesc, cât și măiestria sa în utilizarea limbajului popular pentru a reda atmosfera specifică epocii și locului.
Poezia este construită pe fundalul unei scene tipice din viața satului românesc, folosind un decor simbolic: moara. Aceasta nu este doar un loc fizic, ci și un simbol al comunității, al întâlnirilor și al socializării. Moara devine astfel un centru de gravitație pentru locuitorii satului, fiind locul unde se întâlnesc pentru a schimba povești, pentru a se ajuta reciproc și pentru a menține vie tradiția orală.
Versurile sunt simple, repetate, ceea ce conferă poeziei un ritm aproape muzical, asemănător cu refrenul unui cântec popular. Repetiția cuvântului „măi” nu doar că intensifică ritmul, dar și subliniază spiritul comunitar și familiar al locului. Este ca un ecou al vieții de zi cu zi, al activităților și al relațiilor din cadrul comunității.
Un alt aspect important al poeziei este îmbinarea dintre natură și activitatea umană. Curgea apei și moara care stă sunt elemente care sugerează atât frumusețea și dinamismul naturii, cât și dependența omului de aceasta pentru a-și desfășura activitățile cotidiene. Apa care curge, deși moara stă, poate fi interpretată ca o metaforă a timpului care trece indiferent de activitățile sau lipsa de activitate a oamenilor.
Poezia surprinde și ideea de schimbare și de trecere a timpului. Ziua de vară care pare că se întinde până în seară evocă un sentiment de plenitudine și de eternitate, specific pentru zilele lungi ale verii. Totodată, această imagine contrastează cu moara care stă și nu mai dă, sugerând o stagnare sau o așteptare latentă în activitatea umană.
Moara la Niculai, prin simpla sa prezență, devine un punct de întâlnire al trecutului cu prezentul, al modernului cu tradiționalul. Este, în același timp, un simbol al continuității și al schimbării. Poezia lui Coșbuc reușește astfel să capteze esența vieții rurale, cu frumusețile și provocările sale, într-un limbaj accesibil și melodios.
La nivel stilistic, Coșbuc își dovedește măiestria prin modul în care folosește limbajul simplu, dar sugestiv, pentru a transmite o întreagă gamă de emoții și imagini. Deși poeziile sale sunt adesea privite ca fiind simple, ele conțin adâncimi semnificative care se dezvăluie doar printr-o lectură atentă.
„La moara la Niculai” este, prin urmare, o celebrare a vieții simple și a frumuseții naturale, dar și o reflexie asupra schimbării și a trecerii timpului. Este o poezie care, prin simplitatea și căldura sa, rămâne relevantă și apreciată de cititorii de toate vârstele, oferindu-le o perspectivă asupra valorilor și tradițiilor care definesc identitatea culturală românească.
