Cât trăim pe acest pământ – versuri de Grigore Vieru
Cât trăim pe acest pământ,
Mai avem un lucru sfânt:
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.
Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai ce încă cântă,
Cât părinţii vii ne sunt,
Cât avem un sat şi-un sfânt.
Cât durează un fir de iarbă,
Cât avem ce încă ne întreabă,
Un prieten, drag, aproape,
Şi o inimă ce bate.
Cât păstrăm un gând curat,
Cât mai avem un sunet drag,
Un steag care ne-nconjoară,
Şi o pâine pe masă,ară.
Atâta timp cât vom trăi,
Şi avem pentru ce muri,
Pentru tot ce este sfânt,
Cât iubim acest pământ.
Analiza poeziei “Cât trăim pe acest pământ” de Grigore Vieru
Poezia “Cât trăim pe acest pământ” de Grigore Vieru este un exemplu remarcabil de manifestare a dragostei față de țară și de lucrurile care conferă identitate și valoare unei națiuni. Grigore Vieru, un poet bine cunoscut pentru sensibilitatea sa și pentru devotamentul față de valorile tradiționale, exprimă prin versurile sale o puternică conexiune cu pământul natal, tradițiile și sentimentele de apartenență.
Elemente de bază ale poeziei
Structura poeziei este una simplă, dar profundă. Ea constă în patru strofe, fiecare având câte patru versuri care îmbracă idei și sentimente esențiale. Poezia debutează cu o reflecție asupra lucrurilor sfinte și esențiale pe care le avem în viață: câmpia, satul natal și clopotnița pe deal, toate simboluri ale legăturii cu pământul și tradiția.
În strofa a doua, poetul continuă să enumere lucrurile care ne sunt dragi și care conferă un sentiment de apartenență și de identitate: țara, muzica tradițională și familia. Aceste elemente sunt prezentate ca fiind parte integrantă din ceea ce ne definește ca indivizi și ca parte a unei comunități mai mari.
Strofa a treia accentuează importanța lucrurilor mărunte, dar esențiale, precum firul de iarbă, întrebările care ne mențin curiozitatea vie, prietenia și bătăile inimii. Acestea sunt detalii ale vieții care, deși par uneori neînsemnate, contribuie la bogăția experienței umane și la sentimentul de plenitudine.
Ultima strofă este o reflecție asupra valorilor esențiale pe care trebuie să le păstrăm și să le protejăm: gândul curat, sunetul drag, simbolurile naționale și cele mai fundamentale necesități ale vieții, precum pâinea. Poetul subliniază că, atât timp cât avem pentru ce să trăim și pentru ce să murim, viața își păstrează sensul și frumusețea.
Teme și motive
Una dintre temele centrale ale poeziei este apartenența la un spațiu cultural și geografic specific. Grigore Vieru explorează ideea continuității și a legăturii indisolubile cu pământul natal, punând accent pe valorile eterne ale familiei și tradiției. De asemenea, poezia vorbește despre importanța menținerii unei legături vii cu trecutul, prin respectarea și prețuirea obiceiurilor și simbolurilor naționale.
Un alt motiv important este cel al simplității vieții și al bucuriei de a trăi. Poetul reamintește cititorilor să-și îndrepte atenția către lucrurile simple, care, deși trec deseori neobservate, constituie esența fericirii și a păcii interioare.
Stil și limbaj
Limbajul folosit de Grigore Vieru în această poezie este unul clar, direct și emoționant. Poetul utilizează imagini sugestive și simboluri puternice pentru a transmite mesajul său. Simplitatea și claritatea expresiei sunt caracteristici care facilitează conectarea cititorului cu mesajul transmis, făcându-l să rezoneze cu profunzimea ideilor și a sentimentelor exprimate.
Ritmul poeziei este unul melodios, cu o structură repetitivă care subliniază ideea de continuitate și permanență. Această structură ritmică contribuie la crearea unei atmosfere de calm și reflecție, invitând cititorul să mediteze asupra valorilor esențiale ale vieții.
Concluzie
“Cât trăim pe acest pământ” este o poezie care reușește să capteze esența unei vieți trăite în armonie cu valorile tradiționale și cu natura. Prin simplitatea sa elegantă și profunzimea sa emoțională, Grigore Vieru îndeamnă cititorii să prețuiască fiecare moment și să nu uite niciodată de legătura sacră cu pământul și cu oamenii dragi. Poezia rămâne un testament al importanței păstrării identității culturale și al înțelepciunii de a găsi frumusețea în lucrurile simple și esențiale ale vieții.
